Am reusit sa imi bat pingelele pe doua continente in ultimele luni si asta fara sa punem la socoteala batrana Europa. Un lucru bun s-ar zice, misterele lumii dezvaluite inaintea ochilor mei,oameni si locuri noi,de ce unii pot si noi nu, as putea continua asa la nesfarsit. Daca mi-a placut pe unde am fost? In mare da,in multe detalii nu,am ramas cu gura cascata de multe ori, mi-am strans umerii de la fel de multe ori, am adunat insa experiente si imagini care vor naste ganduri si idei si care sper ma vor feri intr-o oarecare masura de concluzii taioase si nelalocul lor.
N-am sa fac un jurnal de calatorie aici, nu am eu nimic de spus ce nu s-a scris deja,voi incerca doar sa pun in pagina, in cuvinte putine sper,propriile mele senzatii,gusturi,mirosuri,atingeri,alfel spus doua mari civilizatii cuprinse in causul palmei.
"Cabin crew prepare for landing".Invariabil asa incepe orice calatorie, e primul semn real,palpabil,pamantesc pe care il primesti, pana atunci, pe parcursul zborului de 10-12 ore, locul in care mergi e doar o destinatie indepartata, un nume pe un tichet de imbarcare. Aeroportul din Shanghai e urias, curat, aseptic, politia e peste tot,oameni cu arme ce te pazesc si se pazesc de tine, exista o senzatie de disconfort data de multitudinea de ochi alungiti ce te scruteaza,judeca,cladesc bariere invizibile in jurul tau, pentru ca, vei afla ulterior, asta e China: tacuta,blanda in aparenta, apriga si neiertatoare de fapt,ametitor suvoi de oameni multi si tristi. Pentru ca mie personal chinezii mi se par invariabil tristi,capete instinctiv plecate,o civilizatie glorioasa subjugata de teorii meschine si legi crude,pedeapsa cu moarte e substantiv comun, trafic de droguri sau furt inseamna invariabil glont. Intr-un sistem politic depasit afli de fapt un capitalism in plina expansiune, zgarie nori,autostrazi suspendate,masini vest-europene sau americane,China traditionala se miceste, se ascunde sugrumata de noile temple de beton si neon, de noua arhitectura sufleteasca a oamenilor obsedati pana la epuizare de munca nu se stie in folosul cui, a lor in mod cert nu. Shanghai-ul e impartit si la propriu si la figurat in doua enorme zone administrative: Pudong, in plina expansiune,considerat a fi noul centru financiar al lumii, corporatii,lanturi hoteliere,aparenta unei vieti mai bune pentru ca aici salariile sunt mai mari si asta se vede macar in obsesia pentru masinile americane huruitoare si hulpave. De cealalata parte a unui rau cu nume imposibil se afla Puxi,strazi inguste,aglomeratie la limita suportabilului,haine intinse la uscat,arome de mancaruri si mirodenii,biciclete,vanzatori ambulanti,contrabanda,exotism,mister, e locul unde cred ca te poti pierde fara sa iti dai seama si fara sa mai gasesti vreodata drumul inapoi.Oamenii traiesc in cutii de chibrituri, de multe ori claie peste gramada, sunt multi, prea multi, nu e pamant pentru ei pentru ca pamantul e invariabil al partidului,poti doar sa construiesti pe el si iti este vandut pe o perioada de 75 de ani apoi reintra in posesia guvernului care nu da o ceapa degerata pe confortul supusilor.
China urbana e prafoasa,poluata,galbena ca o dupa-amiaza de duminica, spatiile verzi sunt aproape inexistente, nu aduc bani si sunt sacrificate inconstient si fara mila, nu e vreme pentru copaci asa cum nu e vreme pentru oamenii de sub ei. China rurala pare sa fie alta lume, cel putin din ce mi s-a povestit,insa lucrurile se schimba cu repeziciune, mici orase-fabrici inconjurate de sarma ghimpata pe care ar putea foarte bine sa scrie "arbeit macht frei" sunt avortate in mijlocul junglei,oamenii sunt sclavi acolo, copii muncesc 16 ore pe zi pentru 100 de dolari pe luna,totul in numele profitului si a indicilor bursieri.
Mi-ar placea sa ma intorc candva,sunt sigur ca, dand la o parte straturile de ciment ale noii lumi undeva acolo as putea afla China povestilor mele.
